260
există probleme de sănătate, bolnavul se adresează medicului de familie.
În România, toate persoanele care au asigurare medicală (fie prin CNAS,
fie prin alte forme de asigurare) se află pe lista unui medic de familie.
Persoanele care sunt asigurate şi care au diferite afecţiuni ce nu pot fi
tratate de medicul de familie, la nivel primar, sunt îndrumate de acesta,
prin trimitere medicală, către un medic specialist. Aici pacientului i se
face alt consult şi i se pune diagnosticul. Apoi medicul specialist prescrie
tratamentul.
Trebuie reţinut faptul că medicul de familie prescrie reţete, dar
eliberează şi adeverinţe ce vor folosi pentru înscrierea la diferite cursuri
sau examene. În perioada înscrierilor, se specifică dacă este nevoie sau nu
de acest fel de adeverinţe din partea medicului de familie. Tot medicul de
familie eliberează certificate prenupţiale sau de deces.
În cazul în care copiii au nevoie de scutire medicală pentru şcoală,
deoarece au absentat pe perioada cât au fost bolnavi, trebuie să vă adresaţi
tot medicului de familie. Dacă adulţii au nevoie de acelaşi tip de scutire
medicală (sau concediu de boală) ei se vor adresa tot medicului de
familie.
Medicul de familie este cel care face vaccinuri; tot el eliberează
reţete pentru ca pacientul să poată cumpăra medicamentele de la
farmacie. Pentru eliberarea acestor reţ
ete unii medici solicită o taxă
minimală, alţii nu. De regulă, medicul de familie are şi un cabinet unde
face consultaţiile, dar merge şi pe teren, pentru a-i vizita pe bolnavii care
se află printre pacienţii lui / ei.
1. Există acest fel de medici în regiunea / ţara de unde
proveniţi? Care sunt atribuţiile acestuia?
2. Discutaţi asemănările şi deosebirile dintre felul în care
medicul de familie îngrijeşte pacientul şi felul în care echi-
valentul său din regiunea / ţara de unde proveniţi îngrijeşte
pacientul.
E x e r c i ţ i i :
1. Asociaţi cuvintele din coloana din stânga cu definiţiile
corespunzătoare din dreapta:
Boală
(medic) specializat în dentistică; stomatolog
Medic
scoatere a unui dinte, a unei măsele
Dentist
preparat farmaceutic sau alimentar de forma unei tablete
sau a unei bomboane mici, rotunde